Te-ai săturat să stai pe canapea? Hai cu noi să trăiești clipe de neuitat!

Cine poate deveni membru?

Poate deveni membru al Asociației orice persoană fizică cu vârsta de peste 16 ani, indiferent de sex, naționalitate, apartenență politică sau credință religioasă, dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
– este de acord cu statutul și regulamentul asociației;
– dorește să sprijine realizarea obiectivelor asociației și să participe direct la realizarea acestora;
– a contribuit, în prealabil, la activități organizate/coordonate de asociație, iar conduita respectivei persoane a fost apreciată de către Consiliul Director ca nefiind contrară scopului asociației;
– nu este membru al altor organizații ale căror scopuri și activități vin în contradicție cu scopul asociației;
– nu a suferit condamnări penale definitive.
 
Persoanele care doresc să devină membri, vor transmite la adresa de e-mail amiciisalvamont@gmail.com, o adeziune completată și semnată, împreună cu o copie a buletinului/cărții de identitate sau vor folosi formularul alăturat.
 
* Cotizația anuală este 120 lei/membru și se plătește în fiecare lună decembrie pentru anul următor. 
Vârsta selectată: 16

Suntem pe social media!